-
Vestimentaţia copiilor în interiorul grădiniţei şi obiecte de uz personal
Pentru confortul celor mici, precum şi pentru păstrarea condiţiilor de igienă, copilul trebuie să aibă pentru interior, următoarele:
-
Un ghiozdănel sau săculeţ inscripţionat cu numele copilului care va fi păstrat în dulăpiorul copilului amplasat în vestiar;
-
Încălţăminte de interior, diferită de cea de exterior, ceva uşor de manevrat (de preferat fără capse, fermoare, şireturi, cu arici), în care copilul să se simtă confortabil, să nu transpire, să nu alunece, să nu se împiedice şi să-i susţină bine glezna;
-
Un set complet de schimburi (set de lenjerie de corp, bluziţe şi pantalonaşi);
-
Pentru cei care tocmai au renunţat la pampers, mai multe perechi de chiloţei, pentru în cazul care se întâmplă…..;
-
Pentru cei care încă nu au renunţat la pampers, minim 3 pampers pentru fiecare zi;
-
La fiecare început de săptămână, pijama adecvată sezonului, inscripţionată cu numele copilului, prosopel inscripţionat cu numele copilului, pahar cu pastă şi periuţă de dinţi. Pijamaua şi prosopelul vor fi schimbate săptămânal sau ori de câte ori este nevoie, pasta de dinţi şi periuţa la două luni sau când este nevoie;
-
Vă atragem atenţia că personalul grădiniţei nu răspunde pentru obiectele personale neinscripţionate;
-
Avem rugămintea să luaţi vinerea acasă ghiozdănelul cu schimburile, pijamaua, prosopelul de peste săptămână şi să le aduceţi lunea curate;
-
Avem rugămintea de a nu aduce copiii la grădiniţă cu bijuterii valoroase şi vă informăm că nu ne facem răspunzători de pierderea sau deteriorarea acestor bijuterii.
-
Vestimentaţia copiilor în cadrul activităţilor organizate în afara grădiniţei
Pentru activităţile organizate în afara localului grădiniţei (vizite, excursii, spectacole, plimbări în parc, etc.), avem rugămintea să aveţi următoarele:
-
Rucsac mai mic (pe care copilul să-l poată duce în spate), sticlă de jumatăte de litru cu apă care să nu curgă, încălţăminte de exterior şi tricou inscripţionat cu logoul grădiniţei ;
-
Pentru BOBOCII 2011 şi cei care nu mai au tricouri inscripţionate cu logoul grădiniţei, vă vom anunţa o dată când le veţi putea achiziţiona de la grădiniţă.






